Coordonarea unui număr al revistei Arta dedicat feminismelor s-a impus ca o cerință firească în contextul mult-așteptat al unei deschideri mai vizibile în România către dimensiunile feministe și de gen în mediul artistic contemporan. Interesul de a contura un sistem teoretic în măsură să contrabalanseze perspectivele dihotomice de tip marginalitate/mainstream, Est European/Vest European și Nord American a pătruns tot mai mult în conștiința autorilor și autoarelor de texte orientate către practicile artistice sau către self-artistic practice din Europa de Est contemporană.

Ce reprezintă astăzi căderea regimului politic de dinainte de 1990 în contextul unei Uniuni Europene care neagă existența unui centru, dar care impune politici colonializatoare de tip FMI1, acceptă integrarea unor țări refuzând altele, avansează politici de excluziune pentru emigranți, continuă politica de impunere a vizelor pentru anumite state sau încurajează politicile de exploatare a resurselor naturale? În ce măsură se poate face o radiografie detașată și cuprinzătoare a dimensiunilor de gen și a feminismelor astăzi, devreme ce problemele identitare, sociale și politice sunt multiple și rămân o provocare pentru fiecare micro-istorie în parte?

nr. 11 / 2014

text by OLIVIA NIȚIȘ

The idea of coordinating an issue of the maga- zine ARTA, devoted to feminisms has emerged as a natural requirement in the long-awaited context of a more visible opening in Romania towards the feminist and gender dimensions in the contemporary artistic environment.

The interest in outlining a theoretical system, apt to counterbalance the dichotomous perspectives of the marginality/mainstream, East European/ West European and North American kind have increasingly permeated the consciousness of the authors of texts geared towards the artistic practices or self-artistic practice in contempo- rary Eastern Europe.

Feminisme / Feminisms

Feminist problematic(s) in contemporary art

October 9, 2014 revistaartaveche

nr. 11 / 2014

text by KATY DEEPWELL

Annette Kuhn introduced the idea of distinguishing between cultural interventions by women and feminist cultural interventions in the 1980s as a way of questioning how feminism might be produced by or between the attributes of the author/artist, attributes of the work itself, or because of the way it is read. As Roszika Parker and Griselda Pollock then commented, feminism is never simply reducible to all activities of women (or their intentions), feminist readings may be produced as an “effect” but this subversive effect may not contain the commitment to radical transformation or collective political action that feminist politics has sought.1 Mary Kelly introduced the idea of a feminist problematic as a means to think about how the artwork itself: in its sociality, sexuality and materiality could be defined as feminist or not.2 While she distanced herself from the idea that there was a category of “feminist art” (i.e. a genre or type of work), she nevertheless has consistently spoken about the importance of feminist politics and feminist theory in relation to contemporary art.This debate about the feminist problematic is useful when we start to think about feminism in relation to contemporary art today as it moves us beyond “feminist art” as a form of art (with a look, an approach or a style) and back into the political stakes of exhibition-making and all artworks’ interpretations in art criticism and history. A key question for feminism is how to document and re-examine the last forty years of feminist activities in the visual arts in many countries around the world (at least 80) and bring to a level of general knowledge, this rich history of events, exhibitions, projects, books and artworks in many countries.3 How to discern differences in strategies and approaches goes alongside this. In identifying what it is we mean when we speak of feminism, we also need to name the differences between work which may be sexist and anti-feminist in its content or reception; identifying contemporary women artists’ work which is not feminist in approach, content or reception; and thinking about artworks politically in the sense of how they might be produced or read or thought about. Add to this that feminism (routinely used as if it is a singular noun and sometimes falsely considered as a singular ideology) is actually the result of a multiplicity of feminist strategies, divided by politics: liberal, socialist, Marxist, anarchist, radical and so on. This makes defining feminism an “open” question and one which requires attention to definitions, positions and agendas: it is not a “label”, a “marketing tool” or even a quick “fix” – answered by an improved “quota” to the problem of women’s representation in exhibitions or the problem ofhow women’s ideas and activities are represented or discussed in art and culture.

Feminisme / Feminisms

Why is feminism suddenly so “sexy”?* Analysis of a “resurgence” based on three exhibition catalogues

October 9, 2014 revistaartaveche

nr. 11 / 2014

text by BOJANA PEJIC

Charles Esche has recently discussed a cult feminist artwork, Laura Mulvey and Peter Wollen ’s film, „Riddles of the Sphinx” (1977) and formulated the title of his essay as a question: “What does it mean to say that feminism is back?”. He remarks: “The current rush to recall, and even restage first-way feminism in the art world is at least gratifying. Yet it is also somehow tragic that it has taken until recently to remember what we choose to forget so deliberately over twenty years before. To help to understand why feminism is again suddenly en vogue, it is probably essential to think through what caused it slip out of fashionable art discourse for the last decades.” Indeed, throughout 2006 and 2007, both in the U.S. and Europe there were a number of events – exhibitions, symposia, special issues of art journals – focusing on feminism and art, feminism in art, feminist art.2 Relating to this, Amelia Jones is far more critical than Esche, as she draws attention to the “market value of this kind of “sexy” feminism”, which according to her had emerged already with the first exhibitions promoted under the rubric of “bad girls”, the title of a show organized by Marcia Tucker in The New Museum of Contemporary Art, New York, 1994. As for the current recalling and restaging of the feminist 1970s as it appeared in the exhibitions organized in the USA Jones spells out her sober account: “The recuperation of feminism in art discourses and institutions is also, surely, in part perhaps about a desire to return to, and take wisdom from, the most successful political movement within the visual arts in the past 50 years during a time of political crises for the left. In the face of the explosive resurgence since 9/11 of American (and to a lesser extent British) imperialism and sectarian wars all over the world, this need to define some effective mode of political intervention in the face of global networks of power that seem inexorable and impossible to break down is surely in part what drives the sudden motivation to look back to a fantasized golden age when art and activism were intimately linked.”

Feminisme / Feminisms

Repetitions and Returns… The visibility of Gender in Contemporary Exhibition Making

October 9, 2014 revistaartaveche

nr. 11 / 2014

Text by CICELY FARRER

‘If we talk about the context of art, it must also be in its specificity and mutability, not only in terms of the conditions of its making (the perspective of the artist) but also of its receptions (its relation with a diversity of viewers), and it is reducible neither to essence, as in the modernist tradition, nor to sociopolitical forces, a tendency in some postmodernist discourses.’ (Jean Fisher)In 1996 curator Catherine De Zegher orchestrated the exhibition Inside the Visible at the Institute of Contemporary Art in Boston; thirty women artists filled the galleries as the curator resituated the feminine in artistic practice. De Zegher’s exhibition now marks a key moment in the history of art and exhibition making as she sought to make visible works of art from artists of diverse backgrounds and experiences. The exhibition housed key works from Yayoi Kusama, Hannah Hoch, Lygia Clark, Martha Rosler to Bhacha Lichtenberg Ettinger and many others.The publication that accompanied Inside the Visible marked its place in history, creating the legacy of the exhibition before many had even had the chance to see it; the abundant pages framed the exhibition with a theoretical underpinning and situated it within art historical discourse by creating a repetition for the important marginalised artists that were subjected to invisibility within the male dominant ideal of the representation of contemporary art. Key names from contemporary art criticism and curating like Jean Fisher, Rosalind Krauss and Benjamin Buchloh to leading feminist art historian Griselda Pollock, formed the dialogue in correspondence to the dynamic experience of the exhibition itself.

Feminisme / Feminisms

(Română) La mujer indocumentada (II) Gânduri despre relația artei românești actuale cu feminismul

October 9, 2014 revistaartaveche

nr. 11 / 2014

text de ADRIANA OPREA

1. Marele Artist este opus femeii. Adevăratul artist este fundamental altfel, nu?; el se opune societății, naturii, istoriei personale, deci Femeii. Asta face din femeia care e artist cineva care internalizează un conflict irezolvabil, ea iese prost oricum ar da-o. Dacă ești un artist bun, nu ești femeie (nu ești bună în virtutea faptului de a fi femeie, ci în ciuda acestui fapt, trebuie să negi femeia); dacă ești femeie ca artist, nu ești un artist bun (feminitatea care transpare în arta ta o devalorizează, nimeni nu te recunoaște ca Artist). Sinele femeii artist se întoarce împotriva sieși, femeia nu-și poate găsi refugiu în ea însăși, e în conflict pentru că în artă să fii femeie presupune să nu fii (au spus-o feministe celebre). Cariera, succesul și stima de sine profesională a artistelor femei stă în dinamica acestui conflict. De aici provin, după mine, nervozitatea, iritarea, nemulțumirea și jena femeilor artist atunci când sunt numite, foarte corect altminteri, ceea ce sunt, femei și artiste, și de aici reticența lor de a participa la expoziții „cu femei” sau la expoziții feministe (tot de aici scepticismul pe care l-a înregistrat mai ales în rândul femeilor artist o expoziție ca Good Girls de la MNAC în 2013). Confruntând o femeie artist cu asemenea întrebări, apartenențe, realități, o pui în conflict și firește că nu-i place (chestionarul proiectului Arheologie feminină din 2001 făcut de Magda Cârneci și Aurora Dediu în Observator Cultural arată disconfortul evident al unora dintre respondente în fața chestionarului însuși, de ce li se pun întrebări despre ele ca femei?) Fenomenul este acut în România. {i straniu, fiind contraintuitiv la o adică să zici despre tine – sau să te enerveze când ți se spune că exiști: „Sunt, dar nu sunt!, o femeie în artă”.are sex, nu are gen. Dar asta înseamnă un singur lucru: el e masculin. Patriarhatul a universalizat și esențializat o particulară deasupra tuturor celorlalte (celelalte, altele): dacă nu ești masculinul (eul, sinele, spiritul, rațiunea, limbajul, publicul, prezența, vizibilul), nu ești universal. Ești diferența, adică „altceva decât”, celălalt, sexul, imaginea, emoția, lumea fără sens, viața și moartea, existența, natura, misterul, privatul, absența, lipsa, nimicul, invizibilul („femeia e fizică, bărbatul e metafizic”, „femeile sunt umbre ale unui gând” etc.). Feminismul s-a născut poate din întrebarea formulată iar și iar: cine e Celălalt? El rămâne în orizontul eului masculin, față de care e fie mai mult (lumea, misterul etc.), fie mai puțin (natura, emoția). Femeile artist, inclusiv cele românce, au pendulat mereu între două „orori”: supra-feminizarea (a fi mai feminizate decât sunt prin supra-dimensionarea a ceea ce se consideră, vezi mai sus, feminin: sentimentul, intimismul, natura), și sub-feminizarea (a fi considerate mai puțin feminine decât sunt, ca niște femei deghizate în bărbat, prin supra-valorizarea a ceea ce se consideră masculin în ele: „ai o minte bună, de bărbat”, „faci o artă atât de puternică încât am crezut că ești bărbat” etc). Ele fug de ambele, refuzând să fie Femeia esențializată prin raportare la masculin; și au dreptate simțind instinctiv că esențializarea Femeii în artă ( = handcraft, lirism, decorativ, imponderabil) e de fapt ne-esențializarea ei pentru artă, e ceea ce le face dispensabile, of second rate. O mare dilemă atunci, ce înseamnă să vrei să fii ceea ce ești, femeie în artă? Cum să te definești ca altceva decât Altceva-ul? Nimeni nu a ajuns acolo, dar tocmai acolo vor feministele să ajungă, să conceptualizeze eul feminin ca altfel decât negație, absență (în sensul ăsta feminismul e o gândire profund reformatoare și utopică, vrea să construiască femei și bărbați care nu există încă).

Feminisme / Feminisms

Feminine/st Archeology (2000-2001)

October 9, 2014 revistaartaveche

nr. 11 / 2014

text de MAGDA CÂRNECI

Cu un recul de aproape 15 ani, am să notez aici cåteva informații și idei despre un proiect cultural feminist de o oarecare anvergură, pe care l-am inițiat împreună cu Aurora Dediu Király în anul 2000. Arheologie feminină/feministă s-a născut din dorința de a apropia personalități feminine ale unor domenii diverse și care nu comunică suficient între ele, în jurul unei atitudini mai fățiș angajate față de tematica feministă. Într-un mediu social încă marcat de sechele post-comuniste, cu rigidități, conformisme, pudibonderii și frici iraționale, într-un ambianță publică în care mai ales probleme economice și politice constituiau priorități turbulente în interiorul unei mari confuzii colective, pe o scenă culturală în care încă era de bonton să refuzi curente de idei prea radicale față de letargia ideologică anterioară, a propune un proiect artistic declarat feminist constituia un gest de oarecare curaj. E ade vă rat că de laînceputul anilor ‘90 a apărut la Bu curești un grup feminist extrem de activ, condus de Mihaela Miroiu și Laura Grünberg, grup care a reușit să-și facă simțită prezența publică și față de care am fost apropiată. Sub influența călătoriilor mele de studii în Occident și a lecturilor principalelor teoreticiene feministe, am simțit impulsul unei atitudini publice care să-și asume o anumită postură intelectuală și o anumită gestică artistică legată de tematica de gen. Am găsit în Aurora Dediu Király o companioană dedicată și pasionată, cu care am pus la cale acest proiect.

nr. 11 / 2014

At the International Center of Contemporary art in Bucharest (CIAC), a first (and last) exhibition of the project Feminine/st Archeology, initiated by Magda Carneci and Aurora Dediu Király took place from December 2000 until the end of January 2001. It was a declared feminist project realized with cultural instruments. The two initiators – Magda Carneci, writer and art critic, and Aurora Dediu Kiraly, photograph artist and curator – have selected a number of 24 women who were cultural personalities, active on the public scene at that moment in Romania. The 24 women were invited to participate in the project in two ways: to answer a questionnaire and to let themselves photographed. The exhibition in the CIAC presented the results – texts and photos – of these two parts of the project. The chosen feminine personalities were, in an alphabetical order: Ruxandra Balaci (art curator), Geta Brătescu (visual artist), Ioana Brătianu (politician), Magda Cârneci (writer, art critic), Mariana Celac (architect), Irina Cios (art critic and curator), Maia Ciobanu (composer), Laura Grünberg (feminist sociologist), Aurora Liiceanu (psychologist), Raluca Ianegic (choreographer), Anca Manolescu (theologian), Mihaela Miroiu (feminist philosopher), Amelia Pavel (art historian), Simona Popescu (writer), Sandra Pralong (politician), Marilena Preda-Sânc (visual artist), Doina Rotaru (composer), Cristina Sabău (graphic designer), Monica Spiridon (cultural essayist), Saviana Stănescu (playwright) , Simona Tănăsescu (visual artist and art manager), Alexandra Titu (art critic and historian), Roxana Trestioreanu (visual artist), Gabriela Tudor (cultural manager).

Feminisme / Feminisms

(Română) Drepturile egale încep în dulap: Poate fi moda un subiect feminist?

October 9, 2014 revistaartaveche

nr. 11 / 2014

text de LIVIANA DAN

Așa cum barocul produce melancolie, socialul în criză decide să producă glamoare. Analitică, meditativă, urbană, glamoarea este stil, modă, artă. Dar glamoarea este și bluza albă a lui Marilyn Monroe și un motto al lui Kenzo cutremurat de chic intelectual: “Let your dreams blossom, tomorrow is beautiful/ Träumen sie die schöne Welt von morgen. Până la sfârșitul sec. XVIII, stilul era un termen de specialitate al unui sistem literar retoric: J.J. Rousseau îi dă individualitate, iar Friedrich Schlegel rămâne cunoscut ca primul cercetător al trendului. Fragmentul 216 din Tendenzen des Zeitalters a devenit celebru „Der eine Vorschritt einer linearen Geschichte hat sich zerfasst in Trends”, trendul fiind un fel de oracol pe care îl descifrează doar cei ce cunosc trecutul. În sec. XIX, stilul este produs pentru a fi observat: de la Baudelaire la Oscar Wilde, prințul negru al eleganței, este plin de stil, atemporal. Există negru în țara utopiei? se întreabă cei ce ignoră stilul.Neignorat, stilul este în legătură intimă cu fericirea și libertatea. Trecut printr-un proces de spinning, stilul este modă, stil de viață, sexualitate, politica corpului, hiperlux, mitologie tandră, acceptarea eului. Stilul este un loc, o întâlnire, o dramă, culoarea. Este o amintire din copilărie, mai multe insomnii într-o cameră de hotel, o ironie romantică.

Feminisme / Feminisms

(Română) „EU, EN, ICH (II): NEVOIA DE “TRICKSTERI” FEMEI.

October 9, 2014 revistaartaveche

nr. 11 / 2014

text de LAURA GRÜNBERG

În 1993 avea loc la București prima expoziție de artă cu conținut declarat feminist: „Eu, En, Ich” – repetând în titlu pronumele „eu” în română, maghiară și germană – expoziție care a trezit atunci multe rumori. Cele 3 protagoniste ale momentului, Marilena Preda-Sânc, Roxana Trestioreanu și Magda Cârneci, însoțite de comentariul critic al Alexandrei Titu, propuneau instalații vizual-sonore care afirmau, cu un anume curaj pentru epocă, dreptul la recunoașterea și exhibarea specificității feminine, într-o lume abia ieșită din pudibonderia și cenzura comunistă. La 20 de ani de atunci, în această a doua ediție a expoziției, în care grupului de trei i s-a alăturat Aurora Király iar comentariul a fost semnat de Laura Grünberg, este explorată tematica amplă a miturilor contemporane dintr-un punct de vedere feminin/feminist. De la mitul personal la mitul familial, de la mitul socio-politic la mitul național, sunt abordate multimedial, cu tehnici vizuale moderne, seriile de identități suprapuse și contradictorii, iluzionante și tensionante, care ne constituie și pe care e nevoie să le transgresăm ca să devenim noi Înșine. Mitul este limbaj. Este, așa cum spune Claude Levy Strauss, o poveste ce traduce aporiile logice ale dualității același-altul. Mitul trebuie spus pentru ca el să existe. Miturile sunt pline de „tricksteri”, de obicei bărbați (cel mai cunoscut fiind Prometeu!), personaje controversate, care încalcă reguli, nu respectă convenț ii, au comportamente nelalocul lor, doresc să provoace autoritatea, să spună lucrurilor pe nume și să își asume consecințe.

Feminisme / Feminisms

(Română) Rătăcind prin Mitul Național

October 8, 2014 revistaartaveche

nr. 11 / 2014

text de MAGDA CÂRNECI

Am petrecut zile bune prin sălile Muzeului Național de Artă în perioada când expoziția cu acest nume a avut loc. Impunătoare, amplă, aulică – expoziția mă impresiona și, în același timp, îmi crea un anume disconfort, o anume reținere. Știam că asemenea etalări somptuoase de „iconuri vizuale” ale identității naționale sunt necesare periodic – pentru a (re)împrospăta memoria noastră vizuală care se fanează și se primenește cu fiecare nouă generație, pentru a repeta și întări reperele cunoscute și acceptate ale „imaginarului colectiv” care ne integrează și ne conferă o anume unitate identitară. Și totuși… Mă plimbam prin sălile de marmură ale muzeului, observam etalarea clasică a sutelor de picturi, sculpturi, gravuri și obiecte decorative, ordonate după marile momente ale trecutului modern al României. Mă gândeam că aceste șiruri de picturi și sculpturi fuseseră la fel selectate și similar etalate de-a lungul a vreo sută de ani. Constituiau, deja, împreună un discurs vizual lung și ornamentat, un discurs autoritar și puternic, despre ceea ce ar fi – ar trebui să fie – identitatea românească modernă, văzută prin ochii artiștilor. O identitate construită de revoluționari și istorici, de literați și ideologi, de plasticieni și muzeografi, și condensată în aceste simboluri grave sau idealiste aflate în expoziție, cu prezența lor inconturnabilă, cu aparența lor definitivă, ireductibilă. Trecând prin fața lor, plimbându-mă printreele ca prin „Muzeul Imaginar al Nației”, îmi puneam totuși întrebări. Mai are rost astăzi, acum, în acest moment al istoriei, o repetare identitară aproape identică cu cea veche de peste un secol? Mai este ea grăitoare, utilă? Cum se leagă ea de situația culturală și politică actuală? Cum se leagă ea de problematica atât de acută a identității individuale? Mă întrebam dacă a expune, într-un mod tradițional, compoziții majestuoase care ne-au marcat mentalul încă din școala primară nu constituie o postură culturală anacronică, depășită, după atåtea puneri în cauză, intelectuale și politice, din ultimele decenii. Unde e elementul critic, problematizant, unde e distanța față de simboluri culturale care astăzi rezonează inevitabil în noi în mod diferit, în noul context civilizațional deschis spre europenism și globalitate? și care e locul meu de femeie în această lungă serie de bărbați importanți și eroici?

Feminisme // Feminisms

Dosar de artist // Portfolio

Expoziții în România // Exhibitions in Romania

Expoziții internaționale // Exhibitions abroad

Eseu // Essay

Interviu // Interview

Cronică de carte // Book review

Info

Titlul 9 // Titlul 9 in egleza

Titlul 10 // Titlul 10 in egleza