Viața de artist in socialism

Viața de artist in socialism

Viața de artist in socialism
Viața de artist in socialism

Dan Mihăltianu

 

Viața de artist în socialism

Portret al Bucureștiului în anii ’80

Ca urmare a șantierului deschis timp de peste un deceniu, perioadă în care jumătate din centrul istoric a fost demolat, orașul era permanent acoperit de un nor de praf ce reducea vizibilitatea la mai puțin de câteva sute de metri. De la începutul construcției și până în ultimele zile ale regimului socialist, Casa Poporului era învăluită într-o ceață misterioasă, iar străzile erau acoperite de un strat permanent de noroi ce acoperea o arie largă din zona centrală. Din cauza ocolirilor și a condiției proaste a străzilor, traficul era congestionat și transportul public aglomerat în permanență. Iluminatul stradal era redus în centru și aproape inexistent la periferie. Produsele alimentare de bază fiind raționalizate, doar cei ce locuiau oficial în București puteau cumpăra ulei, zahăr, făină, unt, carne și alte câteva produse în rații lunare și după cozi interminabile. O serie nouă de alimente au intrat în vocabularul de zi cu zi sub nume amuzante ca Adidas (picioare de porc), Calculatoare (cap de porc), Takimuri (gheare de pui), Nechezol (cafea cu înlocuitori) plus alte câteva delicatese ale timpului, sub nume ce încercau să ascundă faptul că erau la limita comestibilului. Procurarea hranei a devenit o psihoză de masă, populația se plimba dezorientată în cursul zilei prin oraș căutând disperată ocazii de a găsi produse alimentare, lăsând străzile pustii după căderea întunericului. O reducere sistematică a livrării de electricitate, apă, gaze și căldură era o practică constantă a regimului în încercarea de a rezolva cerințele mari de energie ale Industriei Socialiste. Doar jumătate din numărul de vehicule particulare puteau circula la sfârșit de săptămână, alternând numerele pare de înregistrare cu cele impare. Programul de televiziune era redus la câteva ore de emisie pe zi și acestea dedicate aproape în întregime propagandei. Multe dintre antene erau orientate spre Sofia, televiziunea bulgară fiind considerată mai liberală și mai captivantă. După larga campanie de demolare, numărul câinilor vagabonzi a crescut substanțial, luând în stăpânire străzile, parcurile, spațiile publice și maidanele. Într-un oraș de 2,5 milioane de locuitori, ei au devenit a doua largă populație după cea umană. La sfârșitul anului 1989, Centrul Civic era un oraș-fantomă, cu blocuri parțial nelocuite, alternând cu structuri goale de beton în stadiu incipient de construcție. Casa Poporului, deși deja inaugurată, avea încă largi zone neterminate în interior și încă nu funcționa ca o clădire ce trebuia să găzduiască toate instituțiile Statului Socialist.

The Artist’s Life Under Socialism

A Portrait of Bucharest in the 80’s As a result of the construction site open for more than a decade during which half of  the historical center was demolished, the city was permanently covered by a cloud of dust, reducing visibility to less than a couple of hundred meters. From the early stages of construction to the last days of the Socialist regime, the building of the People’s House was wrapped in a veil of mysterious mist. In the streets, a layer of mud covered permanently a large area of the city center. As a result of detours and poor road conditions, traffic congestion was constant and public transportation overcrowded. Street lighting was scarce in the center of the city and quasi non existent in the suburbs. Since food supplies were rationed, only those officially registered in Bucharest could buy oil, sugar, flour, butter, meat and a few other basic necessities, according to monthly allowances and after endless queuing. A new range of food products entered the everyday vocabulary under funny names like Computers (pork heads), Adidas (pork feet), Takimuri (chicken claws) and a few others hard to describe, delicacies of the time meant to blur the truth that they were barely edible. As finding food became a mass psychosis, people would wander around the city during the day looking for opportunities to buy goods, leaving the streets dramatically deserted after sunset. A systematic reduction in providing inhabitants with electricity, water and heating was an established practice of the regime, designed to manage the huge energy demands of the Socialist Industry. In order to reduce petrol consumption, only half the total number of private vehicles could circulate during the weekend, alternating the restriction according to odd or even license plate numbers. TV programming was reduced to only a few hours a day, almost entirely dedicated to propaganda. Most TV antennae were turned to Sofia, since Bulgarian television was considered more liberal and entertaining. After the large demolition campaign, stray dogs increased in number taking over streets, parks, public spaces and urban wastelands. In a city of two and a half million inhabitants they became the second largest population, after humans. At the end of 1989, the Civic Center was like a ghost town with still uninhabited blocks of flats alternating with hollow concrete structures in the early stages of construction. The People’s House, though already inaugurated, had large unfinished areas inside and did not yet function as a building intended to house all the institutions of the Socialist State.

(pentru restul articolului vezi versiunea pe hârtie)

Leave a comment