(Română) Pictura Discovery sau lecția de fizică a lui Ștefan Ungureanu

Ștefan Ungureanu – Explosion II, 2013,
tehnică mixtă pe pânză, 70 x 100 cm

nr. 10 / 2013

text de SIMONA VILĂU

Pictura sobră, realizată conștiincios, pe suprafețe mari, cu subiecte complicate și ermetice caracterizează într-o oarecare măsură discursurile tinerilor artiști afirmați spre finalul decadei 2000. Dublată și stârnită de pictura congenerilor din școala de la Cluj, manifes tările lor au caracter sporadic și programatic. Se întâmplă la interval regulate și au caracter proclamator. Dincolo de componenta declarativă și de invitația adresată celorlalți – publicului, de a face o incursiune și de a înțelege ce anume declanșează asemenea subiecte și preocupări, arta „douămiiștilor târzii”, ca să mă exprim într-un dulce stil consacrat, este un melanj straniu de conceptualism transpus formal în materie. Cu alte cuvinte, așa ar putea arăta – ca variantă didactică și programatică – pictura după plină epocă conceptuală. Deși avem toate semnalele că e mai veche de atât – rapelul umanist, pe alocuri romantic, componenta profund descriptivă, figurativă, preocuparea pentru corpuri, pentru volumetrie și culoare locală – totuși este ceva care ne împiedică să o clasăm într-un album clasic. Apare criza, această „gripă” ideatică ce cuprinde lumea artistică din senin și cu regularitate, vie de când lumea. După un asemenea episod, lucrurile care păreau că au structură și fundamente nu mai sunt la fel, încep să se clatine ca după cutremur. Ironia face ca Ștefan Ungureanu să picteze chiar asemenea episoade. Senzația pe care am avut-o în expoziția de la galeria H’art a fost că privesc cadre dintr-un film documentar premiat. Și pentru că nu mă pricep la fizică, am dat să citesc textul curatorului Dan Popescu, pe care l-am regăsit mult mai bulversat ca mine. Dan Popescu a devenit scriitor de ficțiune și a realizat o frumoasă narațiune despre după-amiaza unui profesor de fizică, o după-amiază pusă la îndoială de miracol. Miracolul, inexplicabilul sunt pură știință, iar dacă stăm să le analizăm, fie vom crea o formulă fără corp palpabil, fie vom naviga prin munți psihedelici de gunoaie cu miros de trandafiri bulgărești. Pe lângă acest excurs scriitoricesc adiacent, care vine și îngroașă capacitatea de persuasiune a imaginilor, pictura rămâne principala carte de vizită a autorului. Seria de lucrări cu martorii istoriei (seriile Witnessing), ca să le spunem așa, datează din 2010 sau mai devreme, an în care artistul, împreună cu colegii săi, George Anghelescu și Adrian Preda, mi-au propus să dăm formă unui grup, să coagulăm niște preocupări diverse sub umbrela unei expoziții care s-a intitulat, sugestiv și într-un limbaj internațional – Figure In, Figure Out. Cu toate neajunsurile și subiectivismele de rigoare, expoziția a reușit să (re)lanseze două zeci și două de nume deosebit de active local și în afara granițelor, atunci și acum, dintre care îi amintesc pe Lea Rasovszky, Codruța Cernea, Traian Boldea, Mihail Coșulețu, Adrian Popescu, Ioana Ursa, Irina Broboană etc. Cercetările lui Ștefan Ungureanu (n. 1984) de până în 2010 se orientau în jurul ilustrației, colajului și cărții-obiect, el fiind, alături de colegele sale Ioana Ursa sau Amalia Dulhan, unul dintre cei mai dăruiți membri ai Clubului Ilustratorilor condus de artista și profesoara Stela Lie. Ulterior, s-a dedicat exclusiv picturii și asamblajelor, cartea devenind materie inclusă în lucrare, nu lucrare în sine. Teoria și tehnologia au devenit sursele principale de inspirație, atât ca subiect, cât și ca material de lucru. Picturile sale „arheologice”, în care găsești orice, de la texturi cauciucate până la rotițe, mecanisme, secțiuni prin cartea de telefon sau capsule din plastic, stratifică ideile în modul cel mai fizic cu putință. Istoria e văzută în rupturi, în falii telurice, nu în suprapuneri firești. Iar miracolul aparițiilor, exploziilor, sau gropilor într-o arenă plină, blochează în compozițiile de pe pânze, preț de câteva secunde, zâmbetul, căscatul și grimasele unei audiențe severe, culeasă ironic din congresele de maximă importanță ale istoriei recente.